În luna mai, Policolor în parteneriat cu Asociația Aleargă, Zâmbeşte, Trăieşte şi Asociația națională a salvatorilor din România, a reamenajat refugiul montan Padina, din munții Bucegi, unde se adăpostesc lunar câteva sute de iubitori ai drumețiilor montane.
Prin urmare, ne-am implicat în încă un proiect pentru comunitate, înscris în campania ”15 ani de SPOR, 15 proiecte pentru comunitate”.
Fiind construit la altitudine, refugiul Padina avea nevoie urgentă de renovare, mai ales că lunar, pe acolo trec sute de împătimiți ai muntelui. Am primit tot suportul echipei de salvamontişti în ceea ce priveşte transformarea practică a acestui adăpost. Policolor a pus la dispoziţia celor opt voluntari materialele necesare – vopsea lavabilă, lac și baiț, pentru ca refugiul să capete o nouă înfăţişare şi să inspire mult mai multă încredere celor care vor să găsească un loc liniştit, în care să se relaxeze şi să-şi încarce bateriile pentru a putea continua drumul.